Condescu vine cu precizări: „Unele dintre faptele pentru care Pandurii Târgu Jiu a fost dat în judecată s-au prescris”

Condescu vine cu precizări:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Consiliului de Administrație al Clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, spune că unele dintre faptele pentru care clubul a fost dat în judecată de CE Oltenia s-au prescris, iar altele au fost verificate de mai multe instituții, inclusiv de DNA, care nu au descoperit nereguli.

Marin Condescu a declarat, marți, într-o conferință de presă, că finanțarea Clubului Pandurii Târgu Jiu cu bani din minerit și energie se face în baza unor legi, hotărâri de guvern și decizii ale consiliilor de administrație de la unitățile care formează în prezent Complexul Energetic Oltenia.

„Înseamnă că banii aceștia îi vor plăti toți parlamentarii României, toate guvernele din 2005 și până acum, toți miniștrii și prim-miniștrii”, a spus Condescu.

Potrivit acestuia, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu are de restituit nicio sumă către Complexul Energetic Oltenia.

Liderul sindical a menționat că unele dintre faptele pentru care Clubul a fost dat în judecată s-au prescris, iar altele au fost verificate de instituții ale statului, inclusiv DNA, care nu au descoperit nereguli, Curtea de Conturi obligând însă administrația Complexului Energetic Oltenia să recupereze banii acordați echipei de fotbal în trecut.

„Inclusiv actualul director general al Complexului Energetic Oltenia, când era director al CE Rovinari, a finanțat echipa de fotbal pe aceleași proceduri pe care le contestă acum. Că a găsit Curtea de Conturi că ni s-au virat banii dintr-un anumit cont și nu altul nu e problema noastră. Noi nu le știm conturile. DNA în 2012 a făcut cercetare și în februarie ne-a dat răspuns pentru anii 2009 și 2010 și ne-au spus că există bază legală și că finanțarea e legală”, a declarat Condescu.

Președintele de la Pandurii a mai spus că toate sumele alocate în 2009, 2010 și 2011 echipei de fotbal sunt mai mici de 19 milioane de lei, precizând că nu își explică prin ce calcule au ajuns reprezentanții administrației la valoarea respectivă pentru a da clubul în judecată.

Reprezentanți ai Complexului Energetic Oltenia au anunțat, luni, că au dat în judecată Clubul Pandurii Târgu Jiu pentru a recupera 18,8 milioane de lei, sumă pe care echipa de fotbal ar fi primit-o, în perioada 2009 – 2011, în mod nelegal de la unități din minerit și energie, cu titlu de finanțare.

Directorul Diviziei Financiare de la CE Oltenia, Daniel Pităroiu, declara, într-o conferință de presă, că acțiunea în instanță a fost depusă după ce Corpul de Control din cadrul complexului a finalizat controalele cu privire la modul de folosire a fondurilor repartizate către diferite echipe de fotbal.

Conform lui Pităroiu, verificările Corpului de Control au început după ce Curtea de Conturi a obligat unitatea să recupereze 8,8 milioane de lei cu care clubul de fotbal ar fi fost finanțat ilegal de fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia. Suma a fost folosită în 2011, iar verificările ulterioare ale Corpului de Control au vizat fonduri cheltuite similar în 2010 și 2009.

„Inițial a fost vorba de 8,8 milioane de lei, dar Curtea de Conturi ne obligă pe noi să facem verificări pentru o perioadă mai mare din urmă. Acum aceste verificări s-au încheiat și din ele reiese că avem de recuperat peste 19 milioane de lei, cea mai mare parte de la echipa Pandurii”, spunea Pităroiu.

Șeful Diviziei Financiare a CEO mai spunea că unitatea trebuie să recupereze de la alte două echipe de fotbal finanțate de fosta SNL Oltenia aproximativ un milion de lei din cele 19,8 milioane de lei.

Șeful Diviziei Financiare a CEO, Daniel Pităroiu, mai declara că, tot conform constatărilor făcute de Curtea de Conturi, Complexul Energetic Oltenia îi va da în judecată și pe fostul director general al SNL Oltenia Daniel Burlan, precum și pe fostul director economic al societății Daniel Olaru.

Conform lui Pităroiu, CE Oltenia vrea să recupereze de la cei doi foști directori 3 milioane de lei, după ce Curtea de Conturi a constatat că banii respectivi au fost cheltuiți doar în parte, însă cei doi foști directori nu au respectat anumite proceduri.

„Banii aceia au venit legal, ca ajutor de stat, dar nu au fost cheltuiți toți la sfârșitul anului. Suma rămasă necheltuită trebuia returnată și realocată la începutul anului următor pentru a fi cheltuită legal. Foștii directori au cheltuit banii în scopurile pentru care au fost alocați, dar nu au respectat această procedură, iar acum suntem obligați să deschidem acest proces”, afirma Pităroiu.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste Marcel Ciolacu
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste Marcel Ciolacu
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×